Intuitive Economics și A.S.E. din București lansează un parteneriat de cercetare

ase partnership
Știri

Intuitive Economics și Academia de Studii Economice din București lansează un parteneriat de cercetare

Îmbinarea rigoarei academice cu economia concurenței aplicată, prin cercetare, educație și dezvoltare profesională

Intuitive Economics are plăcerea de a anunța lansarea unui parteneriat cu Academia de Studii Economice din București (ASE), cea mai prestigioasă instituție de învățământ economic din România. Colaborarea este centrată pe proiecte de cercetare comune, care abordează teme relevante din perspectivă economică și oferă soluții la standarde academice pentru provocările din mediul de afaceri și din domeniul politicilor publice.

Parteneriatul va susține dezvoltarea academică și profesională a studenților, consolidând legătura dintre educația teoretică și economia aplicată prin cooperarea dintre mediul universitar și sectorul consultanței economice. De asemenea, acesta va include o serie de evenimente educaționale de impact — conferințe, simpozioane, mese rotunde și prezentări — dedicate unor teme economice de actualitate și menite să faciliteze schimbul de idei între studenți, cadre didactice și profesioniști din industrie.

Majoritatea membrilor echipei Intuitive Economics sunt absolvenți ai ASE, ceea ce reflectă legătura instituțională puternică dintre cele două organizații și angajamentul comun pentru excelență academică. Această conexiune evidențiază rolul esențial al ASE în formarea economiștilor și importanța unei baze academice solide pentru o carieră de succes în economia aplicată.

Prin combinarea rigorii academice cu experiența practică în aplicarea tehnicilor și metodelor economice avansate, parteneriatul va crea oportunități valoroase pentru studenți și va contribui la formarea unor economiști bine pregătiți, capabili să răspundă cerințelor unei cariere în economia concurenței și domenii conexe.

Despre Academia de Studii Economice din București

Academia de Studii Economice din București (ASE), înființată în 1913 prin Decret Regal, este principala instituție de învățământ economic din România. Cu peste 25.000 de studenți români și internaționali și aproximativ 200 de programe de studii, ASE a format, de-a lungul a peste un secol de excelență academică, o comunitate de peste 350.000 de absolvenți. Universitatea oferă programe de licență, masterat și doctorat în domeniul științelor economice, administrative, juridice și sociale, consolidându-și statutul de lider în educația economică din România și Europa de Sud-Est.

Despre Intuitive Economics

Fondată în 2019, Intuitive Economics este o firmă de cercetare și consultanță economică dedicată furnizării de soluții riguroase și inovatoare pentru cazuri de concurență, fuziuni și achiziții, evaluări de conformitate, litigii și strategii de business. Misiunea firmei este de a identifica soluții creative și eficiente la problemele de business, prin integrarea economiei aplicate, a științei datelor și a cunoștințelor specifice fiecărui domeniu.

Distribuie acest articol pe rețelele sociale